Cazurile unor oameni cu „super-puteri”, ce nu pot fi explicate

Cazurile unor oameni cu super-puteri, ce nu pot fi explicate
Publicat: 14/09/2015, 12:44

Însă puterile speciale pe care le dețin șase persoane, ale căror povești de viață sunt descrise într-un articol publicat pe site-ul collective-evolution.com, depășesc cu mult puterea de înțelegere a savanților din zilele noastre, deși cercetătorii au studiat astfel de abilități în ultimele decenii.

Ingo Swann și vederea la distanță

Vederea la distanță se referă la capacitatea unei persoane de a descrie cu mare precizie un obiect aflat din punct de vedere geografic la sute de mii de kilometri de locul în care se află aceasta. Este vorba despre o putere specială care nu este deținută de un singur om, ci de mai mulți, iar acest lucru reprezintă un fapt verificat. CIA, NSA și Universitatea Stanford au colaborat în cadrul unui studiu ce a vizat fenomenele parapsihologice. Experimentul, întins pe durata a peste două decenii, a inclus și vederea la distanță.

În acele experimente, mai multe persoane au fost capabile să descrie obiecte distincte, aflate în încăperi separate, dar și obiecte îndepărtate, aflate în zone în care acele persoane nu au călătorit niciodată.

Specialiștii spun că această „super-putere” constă în proiecția conștiinței în afara trupului și trimiterea ei într-un loc aflat la mare depărtare de locul în care se află trupul persoanei respective.

Așa cum a descris un articol apărut în Journal Scientific Exploration, unul dintre participanții la experiment, Ingo Swann, a fost capabil să „vadă” și să descrie un inel din jurul planetei Jupiter despre care oamenii de știință nu știau că exista la acea vreme. Ingo a reușit apoi să „vadă” și Luna, dar și alte fenomene ciudate, cu ajutorul puterii sale din domeniul parapsihologiei.

Vederea la distanță este și a fost folosită de-a lungul ultimelor decenii de agențiile de spionaj, care au alocat mulți bani, timp și resurse în programele de cercetare a acestei „super-puteri”.

Uri Geller și telechinezia

Un alt exemplu impresionant provine din cercetările întreprinse de fizicianul și inginerul din domeniul aerospațial Jack Houck. Alături de colonelul J.B. Alexander, Houck a întreprins o serie de experimente pentru a testa validitatea telechineziei (mișcarea obiectelor cu puterea minții, n.r.). În acele experimente, participanții erau învățați cum să își inițieze puterile telechinezice, folosind diverse obiecte din metal. Ei au putut astfel să îndoaie acele obiecte din metal doar prin puterea minții, fără să aplice niciun fel de forță manuală asupra lor. Au existat și o serie de rapoarte despre mai mulți indivizi (cei mai mulți fiind copii) care erau capabili să „teleporteze” obiecte fizice întregi, dintr-un loc în altul.

Un caz notabil este cel al lui Uri Geller, care, în timp ce ținea o prelegere în clădirea Capitoliului din Washington, a reușit să curbeze o lingură în fața invitaților săi, fără să aplice nicio forță de ordin mecanic asupra ei. Lingura a continuat să se îndoaie și după ce Uri Geller a „lăsat-o” să cadă pe masă și și-a reluat discursul.

Indiferent dacă unii au crezut că a fost o farsă, iar alții au pus sub semnul întrebării validitatea experimentului condus de Uri Geller, faptul că fluxul conștiinței are anumite efecte măsurabile asupra lumii materiale a fost deja stabilit cu fermitate, potrivit multor savanți, în literatura științifică.

Experimentul celor două fante cuantice este doar un exemplu în acest sens, dintre multe altele. Deși savanții au observat aceste tipuri de fenomene, nu au putut deocamdată să le explice.

Stephen Wiltshire

Stephen Wiltshire, diagnosticat cu autism la vârsta de trei ani, este un artist care desenează și pictează peisaje urbane extrem de detaliate. El are capacitatea de a observa timp de doar câteva secunde fotografii ale unor orașe și apoi le reproduce în desenele sale cu o precizie extraordinară. Astfel, Stephen Wiltshire a reușit să deseneze, din memorie, o imagine aeriană a orașului Singapore, în cele mai mici detalii.

Wim Hof, supranumit „Iceman”

Wim Hof a stârnit nedumerire în rândul comunității științifice atunci când, folosindu-se doar de meditație, a reușit să stea scufundat în gheață timp de aproape două ore, fără ca temperatura internă a corpului său să se modifice în vreun fel. Reușita sa este remarcabilă și se înscrie în seria de dovezi care atestă importanța rolului pe care conștiința îl joacă asupra felului în care corpul uman reacționează la diverși stimuli sau la diverse situații.

După ce a reușit să își mențină neschimbată temperatura internă a corpului în acel experiment, Wim Hoff a escaladat Muntele Everest în pantaloni scurți, a rezistat cu brio răului de altitudine, a alergat maratonul din deșertul Namib fără să bea apă și a demonstrat, într-un laborator medical specializat, faptul că este capabil să își influențeze la comandă propriul sistem nervos vegetativ și sistem imunitar.

Călugării budiști

În timpul unei vizite într-o mănăstire îndepărtată în anii 1980, Herbert Benson, profesor de medicină la Universitatea Harvard, și colegii săi au studiat un grup de călugări din Munții Himalaya care puteau, prin Tum-mo (o tehnică yoga), să își mărească temperatura la nivelul degetelor de la mâini și de la picioare cu aproximativ 17 grade Celsius. Este o diferență de temperatură considerabilă, iar cercetătorii nu știu nici până la acest moment cum puteau acei călugări să genereze o astfel de căldură.

Lucrurile nu se opresc aici, pentru că aceiași cercetători au studiat un grup de călugări budiști inițiați în tehnici avansate de meditație, în Sikkim, în India, și au constatat, cu mare uimire, că acei călugări puteau să își reducă metabolismul cu 64%.

În 1985, cercetătorii de la Universitatea Harvard au realizat o înregistrare video în care acei călugări budiști reușesc să usuce cearșafuri ude și reci doar cu ajutorul căldurii generate de corpurile lor. Călugări care își petrec nopțile reci de iarnă dormind afară, la altitudinea de peste 4.500 de metri, în Munții Himalaya, nu reprezintă nici ei ceva neobișnuit pentru locuitorii din acele zone.

„Pot oare yoga, meditația și alte practici similare să declanșeze super-puterile mintale, inerente, ale oamenilor?”, se întreabă Arjun Walia, autorul acestui articol apărut pe site-ul collective-evolution.com.

Daniel Tammet

În 2004, Daniel Tammet a devenit cunoscut publicului larg după ce a „recitat” din memorie primele 22.414 zecimale ale constantei matematice Pi (3,141592…), în 5 ore și 9 minute, fără să comită nicio eroare. Performanța sa a avut loc la Muzeul de Istorie a Științei din Oxford și a determinat stabilirea unui record european.

În același an, Daniel Tammet a fost diagnosticat cu sindromul savantului autist. El poate să realizeze o serie de sarcini mintale complexe și să învețe cu o rapiditate de care mințile „normale” nu sunt capabile.

Astfel de cazuri sunt comune în rândul persoanelor diagnosticate cu tulburări din spectrul autist, iar Daniel Tammet spune că diferențele dintre mințile savante și mințile non-savante au fost exagerate de reprezentanții industriei medicale. Potrivit spuselor sale, acele capacități uluitoare nu reprezintă rezultatul unui „capriciu” genetic, ci mai degrabă rezultatul unei forme bogate și complexe de gândire asociativă și imaginație. El mai spune că gândirea autistă este de fapt o variație extremă a genului de gândire al tuturor oamenilor, indiferent dacă este vorba de visarea cu ochii deschiși în timpul zilei sau de folosirea în vorbire a calambururilor și a metaforelor.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...